Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, subcomisarul Bogdan Nițu, Poliția din Orăștie a fost sesizată de către angajații unei case de amanet că persoane necunoscute au tăiat grilajul din fier al unității, au dezactivat alarma și sistemul de camere de supraveghere și au furat unul dintre seifuri și conținutul celuilalt, care era prea mare pentru a fi luat fără să se atragă atenția, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Poliția are deja un cerc de suspecți și se fac cercetări pentru adunarea probelor și recuperarea prejudiciului”, a spus subcomisarul Nițu.
Furtul la casa de amanet a avut loc în noaptea de Revelion, iar proprietarii bănuiesc că grupul de hoți s-a folosit de petarde și artificii pentru a acoperi zgomotul făcut cu tăierea grilajului din fier și distrugerea geamului securizat.
„În mod sigur avem de-a face cu profesioniști. Au dezactivat în zece secunde alarma și camerele de supraveghere și au furat seiful mic cu cifru. Nu am știut că angajatele lasă cheile de la seiful mare în seiful mic. Probabil au deschis seiful mic și au folosit cheile pentru a goli și seiful mare. Au luat bijuterii din aur, valută și bani, prejudiciul fiind de aproximativ 200.000 de lei”, a declarat viceprimarul Orăștiei, Dorin Popa.
Casa de amanet spartă aparține familiei viceprimarului Dorin Popa și este dotată cu sisteme de alarmă și supraveghere, fiind protejată de o firmă de pază și protecție.